În această ţară a vinului din nordul extrem al României, un sătean, din cătunul Storeşti, a reuşit să facă ceea ce puţini şi-ar putea imagina în acest colţ de Românie. Cu banii strânşi, după ani de muncă în Italia, a reuşit să creeze, la el acasă, cel mai nou şi unul dintre cele mai inedite branduri vinicole din România.
Propriu-zis a reuşit să aducă o parte din tradiţia viticolă a Italiei de Nord, doar cu soiuri nobile, aproape exclusiviste, şi să le planteze pe dealurile din nordul Moldovei.
Experienţă italiană pe dealuri moldoveneşti
De pe dealurile Frumuşicăi, acum opt ani, Sebastian Jitariu,un sătean pe atunci în vârstă de aproximativ 30 de ani, a plecat în Italia să-şi caute norocul, ca majoritatea tinerilor de la ţară. A nimerit la o pensiune agroturistică din Merano, a doua localitate ca importanţă din Tirolul de Sud, o regiune viticolă renumită în Europa. Deşi la rândul său provenea dintr-o regiune cu o tradiţie milenară a creşterii viţei-de-vie, Sebastian spune că abia acolo, în Merano, a descoperit de fapt pasiunea pentru vinificaţie.
În plus, şi-a dat seama că tot ce ştia despre vin şi cultura viţei-de-vie era infim în comparaţie cu metodele rafinate şi moderne de creştere a soiurilor nobile din Italia de nord.
„Ideea asta s-a născut acum opt ani, când lucram în Italia, la o pensiune agroturistică. Cei de acolo aveau cinci hectare cu pomi fructiferi, meri mai precis, şi trei hectare de vie. Uşor, uşor am învăţat să lucrez via, să o plantez, să o curăţ şi, în acelaşi timp, am învăţat să vinific. Am ajuns să îndrăgesc această meserie, a devenit efectiv o pasiune. Metodele învăţate acolo sunt diferite de ceea ce ştiam noi aici, în mod tradiţional. Este o adevărată artă, cu tehnici şi noţiuni de care nici nu auzisem până să ajung acolo“, spune Sebastian Jitariu.
Pentru a citi și restul articolului, accesați pagina www.adevarul.ro.